Ședința cadrelor de conducere din instituțiile de învățământ din sectorul Centru

Ședința cadrelor de conducere din instituțiile de învățământ din sectorul Centru

În perioada 15–17 octombrie 2025, în municipiul Chișinău se desfășoară activitățile organizatorice ale cadrelor de conducere din instituțiile de învățământ general, sub genericul „Organizarea procesului educațional în instituțiile de învățământ general la începutul anului de studii 2025–2026”. La 16 octombrie, la Gimnaziul „Adrian Păunescu”, a avut loc reuniunea managerială a directorilor de școli și grădinițe […]

Grădinița nr. 175 a sărbătorit astăzi ”Balul Sânzâienelor”, un eveniment dedicat celebrării sosirii verii și păstrării tradițiilor populare

Grădinița nr. 175 a sărbătorit astăzi ”Balul Sânzâienelor”, un eveniment dedicat celebrării sosirii verii și păstrării tradițiilor populare

”Este de apreciat străduința cadrelor didactice de a apropia pe copii de frumusețea și misterul naturii, într-un cadru ludic și creativ” a menționat Natalia Strajesco, Șefa Direcției Educație Tineret și Sport Centru, prezentă la eveniment. Prin joc, dans, cântec și poezie, activități integrate și master-classuri de confecționare a coronițelor, preșcolarii au învățat despre tradițiile și […]

Sfârşit de săptămână,parinții gr.nr3  au colorat terenul de joacă

Sfârşit de săptămână,parinții gr.nr3 au colorat terenul de joacă

Sfârşit de săptămână,parinții gr.nr3  au colorat terenul de joacă cu cele mai frumoase culori.Mulțumim  pentru munca D-voastră,sunteți alături de noi.Luni copiii se vor bucura  nespus de mult.

„Romanița” din IET nr.175, au vizitat Fabrica de înghețată „Amir”

„Romanița” din IET nr.175, au vizitat Fabrica de înghețată „Amir”

La data de  25.04.2024,  copii- Gr.nr.3 „Romanița” din IET nr.175, au vizitat Fabrica de înghețată „Amir”, excursia organizată de către părinți și cu susținerea administrației IET Adela Podsivalova , Cornelia Ciocîrlan și Direcția Educație Sectorul Centru. Copii au rămas impresionați și multe curiozități descoperite, au savurat înghețată direct de pe banda de producere! Astăzi am […]

Activitatea publică „Insectele” Poenița veselă, petrecută de cadrul didactic dna Lipciu Liudmila

Activitatea publică „Insectele” Poenița veselă, petrecută de cadrul didactic dna Lipciu Liudmila

La data de 19.04.24, a avut loc activitatea publică „Insectele” Poenița veselă, petrecută de cadrul didactic dna Lipciu Liudmila, gr. nr. 4 a adus multe surprize, emoții copiilor.

Activitatea publică „Insectele”

Activitatea publică „Insectele”

La data de 19.04.24 , a avut loc activitatea publică „Insectele” Poenița veselă ,petrecută de cadrul didactic dna Lipciu Liudmila,gr.nr.4a adus multe surprize,emoții copiilor.

Activitatea publică cu tema ,,În vizită la croitorie,,

Activitatea publică cu tema ,,În vizită la croitorie,,

La data de 17.04.24 în incinta instituţiei nr.175 a fost petrecută o activitate publică la domeniul Ştiinta cu copiii de vârstă mixtă (3-7) ani la tema ,,În vizită la croitorie,, Activitatea a fost ghidată de cadrul didactic Colesnic Anastasia grad didactic I. Au fost implimentate diverse metode interactiv – parcipative şi folosite variate materiale didactice.

IET. nr 175 »Gogoasa», au desfasurat matinee dedicate scumpelor mamici, bunici  si anotimpului Primavara!

IET. nr 175 »Gogoasa», au desfasurat matinee dedicate scumpelor mamici, bunici si anotimpului Primavara!

Zâmbet minunat privire duioasă, atingere lină, femeie frumoasă. Buze fierbinţi, piele mătasă, chip fascinant, femeie frumoasă. Mai regină decât floarea doar femeia poate fi. Mai adâncă decât marea doar femeia poate fi. Mai înaltă ca destinul doar femeia poate fi. Mai amară ca pelinul doar femeia poate fi. Mai frumoasă decât viața doar femeia poate […]

Matinee cu prilejul sarbatorilor de iarna

Matinee cu prilejul sarbatorilor de iarna

In IET nr.175 sau petrecut din cele mai frumoase matinee cu prilejul sarbatorilor de iarna, copii de la mic la mare au cantat, dansat si recitat poezii asteptandul cu nerabdare sa vina Mos Craciun pentru a le darui cadouri!!!

IET 175 și-a sărbătorit frumoasa aniversare de 40 ani

IET 175 și-a sărbătorit frumoasa aniversare de 40 ani

IET 175 „GOGOAȘA” și-a sărbătorit frumoasa aniversare de 40 ani!!! Împreună cu copiii, cadrele didactice, administrația, onorați de către d-na Наталия Стражеско – șef DEST sec. Centru, d-nu Andrei Pavaloi – șef DGETS, Vadim Hâncu – Pretor al sec. Centru, și de către toți invitații au depănat amintiri frumoase, emoționante și foarte plăcute…